La un pas de tragedie: Un muncitor din Brașov a ajuns la spital după ce a căzut de la 5 metri înălțime pe șantierul unui mall

La un pas de tragedie: Un muncitor din Brașov a ajuns la spital după ce a căzut de la 5 metri înălțime pe șantierul unui mall
Publicat: 11/06/2019, 16:53

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, muncitor pe șantierul noului mall din Brașov, a suferit mai multe traumatisme, marți, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri. Incidentul a fost înregistrat ca accident de muncă, iar poliția a deschis un dosar penal și face cercetări pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

„A fost anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”, a transmis Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Potrivit ISU Brașov, la locul accidentului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a constatat că bărbatul a suferit mai multe traumatisme produse prin cădere de la înălțime. El era conștient în momentul în care a fost transportat la spital.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?